Era o dimineata de un albastru vopsit deschis , cu luna inca pe cer.... o straduta ingusta ,casele parca lipite cu usi mari metalice.... era o liniste curata . Nu era o dimineata oarecare .Urmele pasilor ei inca erau vizibili pe straduta ingusta , mai incolo ii vezi parul taiat si aruncat. Au obligat-o , au dezonorat-o , au pasit in locasul ei sfant si dedicat lui Allah , au aruncat valul (chadorul) care ii acoperea totul. Chadorul era respectul,sa pierdut odata cu ea .... parul ei lung si fin pana la coapse, la fel.
Ea se zbatea , sufletul ei la fel , mintea nu accepta ! A fost luata , acasa , nu vroia caci stia ce se va intampla. Striga cat m-ai putea :
"Frate, fratioara , de ce imi faci asta? " Isi aducea aminte cate sacrificase pentru el, dar el se pare ca n-o asculta ,era hotarat !
De fata cu familita tatal o bate , si cei din familie se uita tacuti cum ea indurerata inghite fiecare lovitura. E dusa la ea in camera , era slabita nu mai avea forte sa lupte ...dar cu ce sa lupte?
Toate acestea i se intamplau doar pentru ca nu vroia sa se marite cu cel promis ci ea se indragostise de altcineva care doar il vedea zilnic trecand pe straduta aia ... ingura...
Intr-o dimineata de un albastru vopsit , cu luna inca pe cer, fuge de la balcon si se duce spre el. Se priveau neincetat . Ea nu putea sa zica ceva , a fost invatata sa nu ridice privirea din pamant catre un alt barbat , ii era interzis religios. Baiatul era fascinat de ochii ei ,singurul lucrul care nu este acoperit , doar nu toata magia se afla in ochii tuturor ?
Parca ii citea durrerea , si ea nui spunea nimic... dar al ei frate a vazut-o !
Vroia sa doarma , dar nu somnul acela ci somnul cel vesnic .Acum era prizionera si in propria-i camera nu numai in suflet. Ichide ochii magici, genele i se impreuneaza .....intr-o dimineata de un albastru vopsit .....

Luna inca pe cer ~